luminofór s. m. Substanță cu proprietăți de luminescență ◊ „Desigur că unui ochi neavizat, luminoforul care seamănă cu o banală pulbere albă ce se fixează pe fața interioară a tuburilor de sticlă, nu-i vine a crede că aceasta este esențialul, acel «ceva» fără de care tuburile fluorescente nu ar putea da acea lumină «de zi».” I.B. 9 I 74 p. 1 (din fr. luminophore, engl. luminophor, germ. Luminophor, rus. luminofor; WT; LTR, DTP; DEX, DN3)