Definitzia cu ID-ul 502043:
Dictzionare etimologice
Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
lucrá (lucréz lucrát) vb. 1. A produce a elabora a face. 2. A munci a opera. 3. A broda a coase. 4. (Cu complement direct personal). A purta intrigi contra cuiva a mistifica. Mr. lucredzu megl. istr. lucrez. Lat. lŭcrāre „a cishtiga” (Pushcariu 951; REW 5145; Pushcariu Lr. 243) cf. prov. sp. lograr. Evolutzia semantica de la a cishtiga la „a munci” este normala shi comuna tuturor idiomurilor cf. fr. travailler „a lucra” shi „a produce avere” in expresii k l’argent qui ne travaille pas; cf. shi lat. med. lucrari „a (pre)lucra”. Der. din lat. lūcubrāre (Densusianu Bulg. Soc. fil. II 17; CandreaDens. 1013; Densusianu GS II 19) nu pare posibila. Der. lucru s. n. (munca treaba; activitate actziune; obiect afacere) probabil din lat. lŭcrum (Pushcariu 990; REW 5146) cf. mr. megl. istr. lucru; lucraretz adj. (inv. muncitor activ); lucrare s. f. (lucru opera); lucrator adj. (muncitor laborios); lucrator s. m. (muncitor); lucratoare s. f. (Banat atelier); lucratura s. f. (fel mod de a munci; intriga mistificare); lucroi adj. (inv. muncitor); prelucra vb. (a retopi a recompune; a pregati); conlucra vb. format dupa lat. collaborare; conlucrator s. m. (colaborator). Der. neol. lucrativ adj. din fr. lucratif. Din rom. provine alb. lukrë „oaie” (Philippide II 646) pentru al carui semantism cf. sp. ganado.