LÍNTE (II 2) linți, s. f. I. (Adesea cu sens colectiv) Plantă din familia leguminoaselor, avînd flori albe cu vinișoare liliachii și fructul o păstaie cu două semințe plate, comestibile (Lens esculenta); fructul și sămînța acestei plante. Am pierdut un fir de linte Ș-o mîndră tare cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Foicică bob de linte. TEODORESCU, P. P. 270. Două fete culeg linte. ALECSANDRI, P. P. 156. Să ia, cu o peniță curată, cît o linte dintr-această alifie. PISCUPESCU, O. 315. ◊ Expr. Pînă la un bob de linte = pînă la ultima posibilitate, pînă la ultimul ban. Poruncă dau să se plece toți vistieriei, plătind rînduielile pînă la o para și pînă la un bob de linte. SADOVEANU, Z. C. 241. ♦ Mîncare gătită din boabe de linte. ◊ Expr. Blid de linte v. blid. II. 1. Numele popular al cisticercozei. 2. (La pl.) Cisticerci.