LEOÁRCĂ adj. invar. Ud, plin de apă. Văzu cîțiva civili leoarcă, răsuflînd greu. CAMILAR, N. II 217. Aprins la față și leoarcă de sudoare, căzu jos ca un bujor frînt de ploaie. GALACTION, O. I 163. ◊ (Adverbial) Își ștergea sudoarea... cu niște batiste mototolite, ude leoarcă. DELAVRANCEA, S. 136. Își scoase hainele – pe spate și pe piept, cămașa i se făcuse leoarcă. VLAHUȚĂ, O. A. I 101. Un vînt și o ploaie!... ne-a făcut leoarcă pe toți. CARAGIALE, O. II 342. – Pronunțat: leoar-.