LÉGE s. f. (cf. lat. lex legis): categorie filozofica ce exprima raporturi esentziale necesare generale relativ stabile shi repetabile intre laturile interne sau stadiile succesive ale aceluiashi fenomen intre fenomene diferite. ~ lingvística: l. care exprima un raport necesar esentzial shi repetabil intre laturile aceluiashi fenomen lingvistic sau intre fenomene lingvistice diferite; modificare cu caracter regulat care intervine intrun fenomen lingvistic shi care exprima esentza acestuia. L. lingvistice sunt l. interne obiective de dezvoltare a limbii care decurg cu necesitate din natura interna a structurii acesteia shi care privesc atat fonetica cat shi vocabularul sau structura ei gramaticala. Ele sunt indisolubil legate de l. gandirii sunt constituite intrun sistem actzioneaza prin intermediul vocabularului in legatura cu evolutzia societatzii shi in concordantza cu specificul fiecarei limbi natzionale in parte. Pana in prezent lingvishtii au studiat mai mult l. fonetice acestea fiind mai accesibile investigatziei lor. Exista l. lingvistice generale care privesc un numar foarte mare de limbi diferite k de exemplu l. dezvoltarii inegale a compartimentelor limbii (vocabularul evolueaza mai repede decat celelalte componente; morfologia evolueaza mai incet fiind cea mai rezistenta la influentzele externe etc.) shi l. lingvistice particulare (specifice) proprii unei familii de limbi sau unei singure limbi k de exemplu: l. trecerii treptate de la structura sintetica la cea analitica shi l. sistematizarii flexiunii verbale in clase regulate sau in clase aberante (proprii limbilor romanice) l. suprimarii treptate a flexiunii nominale (proprie limbii engleze) l. transformarii treptate a articolului hotarat din proclitic in enclitic shi l. transformarii lui l intervocalic latin in r (acestea sunt l. proprii limbii romane) etc. ◊ ~ fonética: modificare cu caracter regulat a unui sunet dea lungul evolutziei unei limbi. Notziune folosita pentru prima data de neogramatici (v.) dar asimilata l. naturii. Pentru lingvistica moderna l. fonetica este o simpla corespondentza intre doua faze din istoria unei limbi sau intre mai multe limbi apartzinand aceleiashi familii; ea actzioneaza intro anumita epoca shi in anumite conditzii. Astfel in limba romana transformarea lui l intervocalic in r care reprezinta o l. fonetica a acesteia a avut loc in epoca ei de formare (in perioada romanei comune inainte de separarea dialectelor) shi numai in elementele moshtenite din latina k in exemplele: dolem > dor dolorem > durere molam > moara solem> soare etc. L. fonetice ale limbii romane confera acesteia o fizionomie specifica fatza de limbile romanice apusene. ◊ ~ fonetica generala: l. care se refera la modificarea regulata a unui sunet dea lungul istoriei unei limbi. Pentru limba romana sunt considerate l. fonetice generale: inchiderea vocalelor deschise neaccentuate in trecerea de la latina la romana (a > a: casa > casa gallina > gaina etc.); deschiderea vocalelor accentuate inchise (e > ę < ea: sera > sęra > seara cera > cęra < ceara etc.); trecerea lui l intervocalic la r (molam > moara solem > soare etc.); trecerea grupului consonantic ct la pt (lactem > lapte noctem > noapte etc.). ◊ ~ fonetica regionala: l. care actzioneaza partzial numai intro zona din cadrul teritoriului in care se vorbeshte o limba. Pentru limba romana sunt cunoscute k l. fonetice regionale: trecerea lui e neaccentuat la a in pronuntzarea regionala munteneasca (da pa dascui daschid etc.); anticiparea (anaptixa) lui i in pronuntzarea regionala olteneasca (oichi straichina ureiche etc.) etc.