LÉGE legi s. f. I. Regula imperativa stabilita de autoritatea suprema. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine intrun fenomen intrun proces etc. exprimand esentza lui. ◊ Lege fonetica = modificare regulata a unui sunet dea lungul evolutziei unei limbi. II. 1. (Jur.) Act normativ care emana de la organul legislativ al statului shi prin care sunt reglementate anumite relatzii sociale; p. gener. orice act normativ. ◊ Lege nescrisa = traditzie obicei al pamantului. Lege fundamentala = constitutzie. Omul legii = a) reprezentant al autoritatzii de stat; b) persoana care respecta cu strictetze prevederile legale. Om de lege = jurist avocat. ◊ Loc. adj. Fara (de) lege = pacatos; mishel. ◊ Loc. adv. Dupa lege = just legal. In lege = dea binelea cu totul; strashnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvantul cuiva) e lege = vorba lui se respecta cu strictetze. Cum e legea = cum se cuvine cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neaparat asha. In numele legii formula folosita atunci cand se invoca autoritatea legala. In baza legii = in conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces judecata. 3. Legalitate; constitutzionalitate. III. Religie credintza. ◊ Expr. Pe legea mea! = zau! pe conshtiintza mea! ♦ Datina obicei. ◊ Expr. in legea cuiva = in felul cuiva cum se pricepe cineva. Lat. lex legis.