LÉGE legi s. f. I. Categorie filozofica ce exprima raporturi esentziale necesare generale relativ stabile shi repetabile intre laturile interne ale aceluiashi obiect sau fenomen intre obiecte sau fenomene diferite sau intre stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine intrun fenomen intrun proces etc. exprimand esentza lui. II. 1. Norma cu caracter obligatoriu stabilita shi aparata de puterea de stat. ◊ Lege nescrisa = traditzie obicei al pamantului. Omul legii = a) reprezentant al autoritatzii de stat; b) persoana care respecta cu strictetze prevederile legale. Om de lege = jurist avocat. ◊ Loc. adj. Fara (de) lege = pacatos; mishel. ◊ Loc. adv. Dupa lege = just legal. In lege = dea binelea cu totul; strashnic. ◊ Expr. Vorba (sau cuvantul cuiva) e lege = vorba lui se respecta cu strictetze. Cum e legea = cum se cuvine cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neaparat asha. In numele legii formula intrebuintzata atunci cand se invoca autoritatea legala. In baza legii = in conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces judecata. 3. Legalitate constitutzionalitate. III. Religie credintza. ◊ Expr. Pe legea mea! = zau! pe conshtiintza mea! ♦ Datina obicei. ◊ Expr. In legea cuiva = in felul cuiva cum se pricepe cineva. Din lat. lex legis.