LEAT², leaturi, s. n. (Învechit și arhaizant) 1. An. În primăvara leatului opt sute douăzeci și unu, luna lui mărțișor. C. PETRESCU, A. R. 192. Pe o culme mai semeață a acelei coaste sta, pe la leatul 1508, cetățuia lui Dracea Armașul din Mănești. ODOBESCU, S. A. 83. 2. (Popular) Contingent. V-a luat leatul la oaste, nu? GALAN, Z. R. 31. După dînșii cot la cot Suiam orbiș, noi leatul tot. COȘBUC, P. II 41. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vîrstă, a fi de-o seamă.