karáte s. (cuv. jap.; sport) Metoda japoneza de lupta care face apel exclusiv la mijloacele naturale atat in atac cat shi in aparare ◊ „O femeie bineintzeles o femeiedetectiv avand grenade [...] inspaimantandushi adversarii la karate vorbind cu ei autoritar iar cu prietenii iubitzii shi shefii feminin shi mangaietor.” R.lit. 18 IV 74 p. 17. ◊ „Ofensiva impotriva cui? Impotriva imaginarilor R.P. shi T. batutzi mar in shedintzele de karaté.” R.l. 6 II 79 p. 2 (din fr. karaté engl. karate; DMN 1960 BD 1968; DN3)