JUDECĂTORÍE, judecătorii, s. f. (În vechea organizare judecătorească, uneori întregit prin «de pace», «de ocol» sau, mai recent, «populară») Instanță judiciară care judeca procese de importanță mai redusă; clădire sau sediu unde se judecau astfel de procese. S-a aciuiat pe lîngă judecătoria de pace. STANCU, D. 259. În Necule se află, pe lîngă taftul suprefecturii, judecătoria de ocol. DELAVRANCEA, H. T. 211. Cum ajung într-un loc unde era judecătorie, se înfățoșează înaintea judecătorului. CREANGĂ, A. 146. ♦ Autoritate judiciară. Fă hîrtie de dănuire... și să mergem s-o întărim la judecătorie. NEGRUZZI, S. I 302.