IZBĂVÍRE, izbăviri, s. f. (Învechit și arhaizant) Faptul de a (se) izbăvi; salvare, scăpare, mîntuire. Privea cu ochii ațintiți înainte-i, așteptînd de la noaptea aceea ori o tulburare năprasnică și fugă, ori o izbăvire. SADOVEANU, Z. C. 121. A găsi vro izbăvire nu pot să nădăjduiesc. CONACHI, P. 47.