IZBÎNDITÓR, -OÁRE, izbînditori, -oare, adj. (Rar) Care izbîndește; învingător, biruitor. Vesela întoarcere a vînătorilor izbînditori. ODOBESCU, S. III 135. ◊ (Substantivat, m.) Cine nu știe că acest falnic izbînditor [Alexandru Machedon] purta necontenit cu sine, într-o cutie de aur, poema lui Homer. KOGĂLNICEANU, S. A. 49.