ISPRAVNIC s.m. (Mold., ȚR) 1. Cîrmuitor, căpetenie. A: Ispravnicii Iumiei aceștia. VARLAAM. De vor fi unii dintre dînșii mai capete, cumu s-ar dzice, ispravnici. PRAV. Voievodul Orn, ce era piste dînsa ispravnic, nu avea mai mult decît 2000 de ostași. VP, 54^r; cf. URECHE; M. COSTIN ; DOSOFTEI, VS. Ai ajuns în cetatea Traliei . . căriia fiind ispravnic într-însa ai răposat. MINEIUL (1776); cf. ÎNDREPTAREA LEGII ; cf. LUMINĂ. 2. Administrator. A: Lăsînd casa pre sama ispravnicilor. DOSOFTEI, VS. Sfezii făcură multe strîmbătăți ispravnicului care purta grija olacilor Moscului. VP, 53^v; cf. URECHE. B: Oricare vlădică sau egumen sau ispravnic [n a m e a s t n i c Mold.] sau călugăr de va lua vreun lucru al bisearicii. ÎNDREPTAREA LEGII. Ispravnic preste secerători. BIBLIA (1688). Etimologie: bg. izpravnik, rus. ispravnik. Vezi și isprăvnici, isprăvnicie. Cf. c h i v e r n i s i t o r, c h i v e r n i t o r, hotnog (2), naceainic, povață; logofăt (2), ș a f a r (2), v ă t a f (3).