iroavă sf [At: PLOPȘOR, V. O. / Pl: ~ve / E: cf iroagă] (Reg) 1 Vâlcea largă. 2 Padină mult alungită din care, în urma ploilor, se scurge apa. 3 (Pex) Vale.

iroagă sf vz viroagă

viroagă s.f. (geomorf.) Vale mică, adîncă (5-30 m), cu versanții abrupți, mocirloasă, formată de ploi și de inundații sau prin părăsirea albiei de către un rîu; albia unui torent, cu malurile adînci și abrupte. Niște viroage în care putrezeau copaci trăsniți (GAL.). • pl. -ge. /cf. vir³, ierugă.

iroágă și iroávă, V. viroagă.

viroágă (oa dift.) f., pl. e (var. din iroagă, ĭerugă, ca văĭoagă față de văĭugă, saŭ d. vsl. virŭ, clocotire [bg. sîrb. vir, bulboană], d. vrĭeti, a ferbe, și decĭ înrudit cu rom. vir, iz-vor și var). Dun. Gîrlă provizorie. Est. Loc mocirlos. – În Olt. iroagă și (ArhO. 1928, 158) iroavă.