INVESTITÚRA (< fr. lat.) s. f. (In Ev. med.) Act solemn prin care o persoana era investita cu o demnitate cu un drept etc. ♦ Actul prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu sau un feud. ♦ Actul de numire shi de confirmare in functzie a unui prelat. Pana la sfarshitul sec. 11 dreptul de i. a apartzinut de fapt puterii laice (regelui in Anglia; imparatului in Germania). K urmare va interzicerii (1075) de catre papa Grigore al VIIlea imparatului german Henric al IVlea sa numeasca shi sa confirme clerul inalt in functzii bisericeshti se accentueaza lupta dintre puterea laica shi cea papala (numita lupta pentru i.) care se va incheia in 1122 printrun compromis cunoscut sub numele de Concordatul de la Worms.