interpretare actziunea de redare in cadru public [concert (1)] de catre muzicianul interpret* a unei compozitzii (1.). I. presupune participarea intelectuala shi afectiva a interpretului la dezvaluirea shi transmiterea sensurilor lucrarii muzicale. Prin i. o lucrare muzicala poate capata o multitudine de sensuri shi poate aparea mereu noua in functzie de laturile contzinutului sau care interpretul shtie shi poate sa le evidentzieze. In multitudinea i. posibile putem deosebi doua categorii de baza: i. in stilul* compozitorului shi i. in stilul personal al interpretului. In ambele cazuri interpretul trebuie sa efectueze in afara studiului pur tehnic (vocal sau instr.) shi un studiu aprofundat al stilurilor diverselor epoci ale istoriei muzicii un studiu al scriiturii muzicale specifice compozitorului un studiu al formelor* muzicale etc. Aceasta cunoashtere ajuta interpretul la reconstituirea creatoare a atmosferei epocii careia i apartzine lucrarea. Cunoashterea caracterului shi stilului compozitorului reprezinta insa criteriul de baza in realizarea unei i. adecvate. In acest caz interpretul se mentzine intro relativa obiectivitate. Desigur k o totala depersonalizare a interpretului nu este posibila shi nici de dorit idealul i. constituindul incercarea interpretului de a se identifica cu personalitatea compozitorului. Dar exista shi stilul de i. in care interpretul ishi pune mai pregnant amprenta personalitatzii sale intervenind in descifrarea sensurilor muzicii cu experientza proprie de viatza shi muzicalitate. In asemenea i. publicul este surprins de accente neashteptate care reushesc sa desfashoare sensuri noi in conshtiintza sa de sublinieri ale unor anume valentze estetice existente in opera interpretata. Pregatirea generala shi artistica a interpretului este hotaratoare pentru i. fiind cu atat mai folositoare relevarii expresiei (1) sensurilor majore ale muzicii cu cat este de un nivel profesional mai inalt.