INSTRUMÉNT instrumente s. n. 1. Aparat sau ustensila cu ajutorul caruia se efectueaza o operatzie de observare masurare sau control. Daca mam ashezat cu instrumentele mele pe movila de linga gradina am facuto k sa ridic planul locului pe unde are sa treaca drumul de fier. ALECSANDRI T. I 358. ♦ Ustensila care se foloseshte la efectuarea unei operatzii chirurgicale. ♦ Unealta. Are drept la o gospodarie mai bine intocmita shi la vite shi instrumente agricole. SADOVEANU E. 25. ♦ (De obicei determinat prin «muzical») Aparat anume construit pentru a produce sunete muzicale. Pianul vioara flautul sint instrumente muzicale. 2. Fig. Actziune fortza sau fapt care serveshte la atingerea unui scop. V. mijloc procedeu. Grija pentru intarirea economica a tzarii noastre shi ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc trebuie unita cu grija pentru intarirea statului de democratzie populara instrumentul principal de construire a socialismului. GHEORGHIUDEJ ART. CUV. 407. Galeriile Tretiacov au devenit un puternic instrument pentru culturalizarea maselor. STANCU U.R.S.S. 55. 3. (In expr.) Instrument gramatical = parte de vorbire care nu exprima notziuni ci raporturi intre cuvinte. Prepozitziile conjunctziile articolul verbele copulative sint instrumente gramaticale. ▭ Instrumentele gramaticale in masura in care au un sens de sine statator shi apar intrebuintzate autonom (adica nu se contopesc cu un cuvint vecin asha cum e cazul de exemplu cu articolul nostru postpus) trebuie sa figureze in fondul principal lexical dar la egalitate cu celelalte cuvinte. GRAUR F. L. 61. Instrument de ratificare = document prin care se ratifica o conventzie internatzionala.