INSTRUMÉNT (< fr. lat.) s. n. 1. Unealta sau aparat adecvat executarii unei anumite operatzii. ♦ (TEHN.) Sistem tehnic folosit pentru observarea masurarea sau controlul unor marimi. Dupa natura marimii respective se deosebesc: i. acustice electrice magnetice mecanice optice termice etc. ◊ (ASTR.) I. de pasaj = luneta meridiana. 2. (MUZ.) Aparat care produce sunete muzicale. Exista i. muzicale cu coarde (vioara viola violoncelul contrabasul harpa pianul etc.) i. de suflat (din lemn: flautul oboiul clarinetul fagotul; din alama: cornul trompeta trombonul tuba etc.) shi i. de percutzie (toba xilofonul celesta etc.). La i. muzicale electronice (orga electronica vibrafonul ondiolina claviolna undele Martelot) instrumentistul comanda oscilatzii electronice care dupa amplificare sunt transformate in sunete. I. electrice sunt: chitara chitara bas sintetizatorul folosite in principal in muzica de jaz rock pop etc. I. muzicale romaneshti cele mai cunoscute sunt: cimpoiul fluierul buciumul cavalul ocarina tzambalul cobza naiul. 3. Fig. Mijloc sau. p. ext. persoana folosita pentru atingerea unui scop. 4. I. de ratificare v. ratificare. 5. (LINGV.) I. gramatical = cuvant cu functziune exclusiv gramaticala care nu se poate intrebuintza singur in vorbire ci numai impreuna cu cuvintele care le leaga exprimand raporturi (ex. prepozitziile conjunctziile etc.); (inv.) unealta gramaticala.