INSHFACÁ inshfác vb. I. Tranz. A apuca brusc a lua a prinde cu putere (shi cu violentza). V. inhatza. Nici nu se odihnira ci inshfacara iar coasele. CAMILAR N. II 387. Atunci incep taberele sa furnice vitejii incing paloshele inshfaca sanetzele shi sulitzile string chingile. SADOVEANU O. I 106. Cirligele de otzel inshfaca blocul inroshit. SAHIA N. 33. [Danila Prepeleac] inshfaca ginsacul shi pleaca. CREANGA P. 43. ◊ (Urmat de determinari introduse prin prep. «de») Neamtzul insa nici una nici alta inshfaca de urechi pe copil shi trage shi suceshte pina i le sfirteca dea binelea. REBREANU R. II 42. Sa repezit la batrin la inshfacat de piept shi la zguduit de doua ori. POPA V. 184. [Lupul] inshfaca iedul de urechi shil flocaieshte shil jumuleshte shi pe acela dei merg petecile. CREANGA P. 24. ◊ Refl. reciproc. Batrinii sau inshfacat de piept gata sa se injunghie. CAMILAR T. 161. Varianta: infashcá vb. I.