INEL inele s. n. 1. Cerc mic de metal (de obicei pretzios shi prevazut cu pietre scumpe) care se poarta k podoaba pe deget. Asculta din fotoliu jucinduse cu inelele. GALACTION O. I 307. Inelul scump il scoate de pe degetul cel mic. EMINESCU O. I 79. Pe masa era un frumos rubin Inel de forma antica ALEXANDRESCU M. 374. ◊ Inel de logodna = verigheta. Ii zise sa ia inelul de logodna. ISPIRESCU L. 25. ◊ Fig. Inelul des de barbatzi se desfacu. DUMITRIU N. 9. ◊ Expr. (Despre persoane) Tras (k) prin(trun) inel = cu talia subtzire zvelt. Era voinic shi tinerel inalt shi tras k prin inel. COSHBUC P. I 281. Trupushorui gingashel Parea tras pintrun inel. ALECSANDRI P. I 91. ♦ (Metaforic) Bucla de par. Parul in inele cazindui pe grumaz MACEDONSKI O. I 214. Chica tai toata inele Gura tai fagur de miere. JARNÍKBIRSEANU D. 21. ♦ Inelul lui Saturn = banda luminoasa care inconjura planeta Saturn. 2. Obiect in forma de cerc avind diverse intrebuintzari practice. V. veriga. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastica constind din doua cercuri de fier imbracate in piele suspendate de funii. 3. Strat de lemn care se formeaza anual la plantele lemnoase. Numarul inelelor arata virsta copacului. 4. Fiecare din segmentele din care este alcatuit corpul animalelor din increngatura viermilor.