INDOITÚRA indoituri s. f. Partea locul indoit al unui obiect flexibil. Asha a adormit cu obrazul ingropat in indoitura cotului. C. PETRESCU C. V. 275. ♦ (Rar) Cotitura. Drumul se da dupa indoiturile Oltului schimbind privelishtile k intro panorama. VLAHUTZA O. A. II 141. ♦ Adincitura a unui teren (mai ales muntos); ripa prapastie. De prin indoiturile posomorite shi adinci ale imensului amfiteatru albastriu al muntzilor din dreapta negurile albe se ridicasera shi se mistuisera in vazduh. HOGASH M. N. 57. ◊ Fig. Sint multzi artishti cari nu pot sa se afunde in toate indoiturile shi ascunzishurile unui suflet shi unei inimi rele. GHEREA ST. CR. II 150.