INCRÉDERE s. f. (Mai ales in legatura cu verbul «a avea») Actziunea de a (se) increde shi rezultatul ei; sentiment de sigurantza fatza de cinstea bunacredintza sau sinceritatea cuiva; credintza. Afara ne primeshte lumina ne primesc copacii inverzitzi careshi leagana frunzele in vint shi oamenii sovietici pe fetzele carora flutura increderea in viitor. STANCU U.R.S.S. 142. Nu avea mare incredere nici in arendash oricit se arata de amabil. REBREANU R. II 48. Fatza lui tinara shi barbateasca insufla incredere. NEGRUZZI S. I 30. Abuz de incredere v. abuz. ◊ Expr. Om (sau persoana) de (mare) incredere = persoana pe a carei cinste (fidelitate vrednicie discretzie) cineva se poate bizui careia i poate incredintza chestiuni sau sarcini importante. Vatashelul Lazar Odudie omul de incredere al lui Cosma venea in urma lui cu capul gol. REBREANU R. II 68. Post de (mare) incredere = post care se incredintzeaza numai persoanelor vrednice de incredere deplina. (In parlamentele burgheze) Vot de incredere = vot prin care se aproba in parlament activitatea sau programul unui guvern. A pune chestiunea de incredere = a supune votului deputatzilor politica generala a guvernului sau un aspect particular al ei votul contrar atragind dupa sine demisia guvernului.