IMPUTERNICÍRE imputerniciri s. f. Actziunea de a imputernici shi rezultatul ei. 1. Autorizare de a face ceva; (Jur.) mandat procura. Aceastai o imputernicire data de dumneata. NEGRUZZI S. III 160. ◊ Loc. adv. Din imputernicirea cuiva = fiind imputernicit insarcinat de cineva. 2. (Rar) Intarire fortificare. Zapis porunci incetarea navalirii shi imputernicirea oshtilor in metereze pina ce vor sosi alte mashini in locul celor sfarimate in lupta. VISSARION B. 338. ♦ Intensificare. Aici la naturalul prozei se mai adauga imputernicirea sentimentului prin ritm shi muzica rimei. GHEREA ST. CR. III 381.