imitatzie repetarea exacta sau mai putzin exacta de catre alta voce (2) (sau alte voci) a unei (sau unor) diviziuni sintactice a(le) obiectelor sonore (celule* motive* fraze* perioade* segmente sectziuni etc.) schimbanduse de obicei shi coordonatele verticale shi orizontale (respectiv ale frecventzelor* ale timpului). K arhetip i. poate fi imaginata in abstract. De aceea in practica muzicala a fost folosita in sisteme* stiluri* epoci shi estetici diferite (primind bineintzeles aspecte individuale). O gasim astfel k trasatura fundamentala a polifoniei* vocale a shcolii neerlandeze* a Renashterii* shi a celei vocalinstr. a barocului* (culminand in muzica lui J.S. Bach) apoi in clasicism shi in romantism* prinzand forme mai libere pentru k in muzicile sec. nostru sa o intalnim din nou sub o latura restrictiva shi chiar constructivista (serialismul* shi neoclasicismul*) jucand deseori in creatzia unor compozitori contemporani rolul unui element de detaliu in realizarea tzesaturilor dense respectiva diferitelor texturi* (in acest caz neputand fi depistata k atare implicand perceperea fenomenului global). I. tzine de sintaxa* muzicala nu numai prin faptul k se refera la diviziunile sintactice ci shi datorita virtutzilor ei de a constitui un procedeu in alcatuirea unor subcategorii sintactice (cum este in cultura europ. contrapunctul* imitativ ipostaza a polifoniei*). Exista mai multe criterii de clasificarea I.: a) in functzie de axa verticala respectiv axa frecventzelor* (deschiderea intervalica) cand i. este melodica (la prima* secunda* tertza* etc.) sau armonica (se refera la simultaneitatea intervalelor c formeaza acorduri* blocuri sonore sau conglomerate sonore); b) in functzie de axa orizontala a timpului (valorile de durata*) cand i. este de valori egale augmentata* sau diminuata*. Rezulta deci pe aceasta axa i. ritmica (a se compara i. in conceptzia clasica respectiv i. ritmica bazata pe celule figuri shi grupari ritmice cu i. in conceptzia seriala i. unei serii* de durate (II) unde se pot depista formatziuni ritmice doar teoretic deoarece practic ele ishi pierd efectul psihologic); c) dupa sensul (directzia) de desfashurare a vocilor cand i. este: directa inversata* recurenta* (retrograda) sau recurentinversata (retrograda inversa). d) in functzie de cumularea celor doua axe ceea ce implica combinarea parametrilor* muzicali rezultand i. de tipul melodicoritmica ritmicoarmonica etc.; e) in functzie de momentul pornirii vocii care imita unde se distinge: i. normala (cand inceputul vocii care imita coincide cu finalul diviziunii sintactice care va fi imitata) i. intarziata (cand de la sfarshitul diviziunii sintactice exista „o distantza” oarecare pana in momentul pornirii vocii care imita caz mai putzin intalnit in practica doar teoretic posibil) shi i. in stretto* (vocea care imita nu ashteapta sfarshitul diviziunii sintactice care trebuie imitata suprapunanduse pe o portziune bine calculata in muzica notata traditzional sau printro intamplare muzica „notata” aleatoriu v. aleatorica muzica cu aceasta); f) in functzie de procesul imitativ unde respectarea intocmai sau partzial a termenilor i. a dus la clasificarea oricarui tip de i. in i. severa (stricta) shi i. libera (se folosesc shi termenii: identica shi variata*). Cazul limita al i. il reprezinta canolul (4) o i. continua care vizeaza forma* muzicala shi i. la aceeashi voce (repetitzia imitativa) sub forma ecoului (III) sau a raspunsului* interior un aspect intermediar intre i. shi repetitzie (depinde in mod esentzial de caracterul executziei implicand puterea de sugestie a expresiei). Elementele metrice (1) dinamice* shi timbrale* contribuie in general la sublinierea procesului imitativ.