Definitzia cu ID-ul 499263:
Dictzionare etimologice
Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
iertá (iertát át) vb. 1. (Inv.) A crutza. 2. A absolvi a scuti de pedeapsa. 3. A scuza. 4. A permite a ingadui a accepta. 5. (Refl.) A se impaca a face pace. 6. (Refl. inv.) Ashi lua ramasbun creshtineshte. 7. (Inv.) A abandona a lasa a renuntza. Mr. megl. l’ert l’irtare. Lat. lῑbertāre „a crutza” (Pushcariu 769; CandreaDens. 811; REW 5014; DAR; Densusianu GS II 18; Rosetti I 167) pastrat numai in rom. Der. iertaciune s. f. (iertare; compozitzie poetica ce se recita atunci cind tinara casatorita se desparte de parintzi; despartzire ramasbun mai ales cind este vorba de un muribund); iertator adj. (indulgent care iarta ushor); neiertat adj. (care nu poate fi iertat; care nu este iertat); neiertator adj. (care nu iarta).