iéle s. f. pl. Fiintze imaginare cu puteri nefaste; frumoasele dinsele dragaicele. Var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea Dacor. IV 822; Candrea) eufemism care coincide cu dinsele „lemuri” shi cu iel s. m. (dracul) in loc de el. Totushi Hasdeu Col. lui Traian 1874 176 credea k numele este dacic; dupa Diculescu 186 din germ. Elle. Inainte Cihac II 508 se gindea la mag. lél „spirit” shi Lokotsch 950 la tc. jel „vint” cf. vintoasele. Din rom. provine probabil tzig. sp. ilo „spirit” (Besses 89).