Definiția cu ID-ul 499135:
Etimologice
iacá (iacále), s. f. – Gît. Tc. yaka (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 927). Sec. XIX, înv., se fololește numai în expresia a feșteli iacaua „a greși lovitura”. – Der. icăluță, s. f. (Munt., vas pîntecos).
iacá (iacále), s. f. – Gît. Tc. yaka (Șeineanu, II, 218; Lokotsch 927). Sec. XIX, înv., se fololește numai în expresia a feșteli iacaua „a greși lovitura”. – Der. icăluță, s. f. (Munt., vas pîntecos).