HĂSNUI 1. (Ban., Criș., Trans. SE) A folosi. Hesnuiesk. Prosum. AC, 342. Frundza acelora pomi foarte hăsnuiaște beteagilor. MISC. SEC. ZVII, 122^r; cf. MISC. SEC. XVII, 56^r; TI (gl.). 2. (Mold.) A pricinui. Tăindu-i ca nește mădulări putrede ... i-a scosu-i afară să nu hâsnuiască vro boală la partea cea sănătoasă. DOSOFTEI, VS. Etimologie: hasnă + suf. -ui. Vezi și hasnă.