HURUITÚRA huruituri s. f. Zgomot produs de ceva care huruie. Se auzira de dincolo de ulucile care mai ramasesera in picioare strigate shi huruituri de trasura. CAMIL PETRESCU O. II 695. (In forma uruitura) Un fulger cit un balaur se zvircoli in sinul norilor... sho uruitura se prelungi in departare. DELAVRANCEA S. 168. Pronuntzat: rui. Varianta: uruitúra s. f.