HURUÍT¹ s. n. Faptul de a (se) hurui shi zgomotul produs de ceva care huruie. Scrishneshte macaraua de la laminor shi indepartat se aude stins huruitul macaralei de incarcare. CALUGARU O. P. 467. Nourii se framintau minioshi deasupra vaii satului aruncind din cind in cind sagetzi de fulgere shi un huruit inabushit care se pierdeau in departare. BUJOR S. 62. Huruitul roatelor se ineca de istov in tacerea moarta a nepasatoarelor cimpii. VLAHUTZA O. A. I 126.