hrúba (hrúbe) s. f. 1. Incapere subterana subsol. 2. Coliba bordei ingropat. 3. Parte exterioara a hornului. Mag. huruba „coliba ingropata” (Cihac II 507; DAR). Ultimul sens pare sa fie in legatura cu rut. hruba „soba” (Candrea; Scriban). Der. pe baza bg. koruba „scorbura intrun trunchi de copac” cf. alb. korubë „stup” (Conev 80) nu este probabila. Nu este clara nici legatura cu germ. Grube (Tiktin). Cf. tzig. hrobos „shantz” poate din rom.