HOTARARE hotarari s. f. 1. Faptul de a (se) hotari; fermitate in conduita in atitudinea cuiva; ceea ce hotarashte cineva; decizie. ◊ Loc adj. (Rar) De hotarare = ferm neshovaitor. Loc. adv. Cu hotarare sau cu toata hotararea = in mod hotarat fara shovaiala. Cu hotarare = fara indoiala sigur. 2. Dispozitzie a unei autoritatzi. ◊ Hotarare judecatoreasca = act al unei instantze judecatoreshti dat in solutzionarea unui litigiu. Hotarare definitiva = hotarare judecatoreasca impotriva careia nu mai exista cai ordinare de atac (apel sau recurs). 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizatzii partide etc. in urma unor dezbateri shi a aprobarii date de majoritatea membrilor prezentzi. V. hotari.