HANGÉR, hangere, s. n. Pumnal mare, încovoiat, care se purta mai demult la brîu. Vietățile apelor săgetau ca niște nuielușe, ca niște hangere. CAMILAR, T. 155. Hangerul cel semănat cu brilianturi. FILIMON, C. 149. Cincizeci de ieniceri, Groși la cap, cărunți la peri, Cu hangere Ascuțite, Cu pistoale Ruginite. TEODORESCU, P. P. 550. – Pl. și: hangeruri (ISPIRESCU, M. V. 22, BĂLCESCU, O. II 265). – Variantă: hamgér (SADOVEANU, F. J. 748, ALECSANDRI, P. A. 46, NEGRUZZI, S. I 120) s. n.