HALCA s. f. (Mold. TZR) Cerc de metal folosit in jocul oriental numit gerid prin care calaretzii ishi trec in goana calului sulitza. A: Incaleca pre cal domnesc shi se slobozea cu sulitza asupra halcalii ... shi care lua halcaua in repegiunea calului venea de se inchina domnului. GHEORGACHI. ♦ (Mold. TR) Jocul cu halcaua. A: Cu sulitza la halca nu lesne avea protivnic. URECHE; cf. VARLAAM; PSEUDOE. KOGALNICEANU. B: Alearga la alca. ST. LEX. 268. Variante: alca (ST. LEX. 268) halca (VARLAAM). Etimologie: tc. (h)alka.