gust (gústuri) s. n. 1. Simtz senzatzie produsa de o substantza alimentara. 2. Savoare. 3. Inclinatzie predilectzie pornire. 4. Pofta dorintza chef. 5. Gratzie pricepere elegantza. 6. Opinie preferintza. Mr. gustu. Lat. gŭstus (Pushcariu 748; CandreaDens. 775; REW 3927; DAR) cf. alb. gust it. sp. gusto fr. goût port. gosto. A fost intarit shi nuantzat in anumite intrebuintzari literare de paralelismul cu fr. goût. Der. gusta vb. (a lua putzin dintro mincare sau bautura a savura a degusta; a incerca a experimenta a afla; a aprecia a simtzi a intzelege) cuvint comun intregului teritoriu romanic cu exceptzia Crishanei (ALR I 82) cf. mr. gustu megl. istr. gust (dupa Pushcariu 749; CandreaDens. 776; REW 3926 shi DAR direct din lat. gŭstāre) shi al carui ultim sens se datoreaza exemplului fr. goûter; gustare s. f. (inv. savoare gust; mincare rece intre mese; Mold. Trans. Banat prinz); gustari vb. (a gusta; a lua putzin dintro mincare) cu suf. expresiv ri; gustaretz adj. (inv. mincacios); desgusta vb. (a se plictisi de) format pe baza fr. dégoûter cf. mr. disgustare; desgustator adj. (repugnant; scirbos); pregusta vb. (a gusta a lua o gustare; refl. a se deda unui viciu a se naravi); gustos adj. (savuros). Din rom. provine rut. gust cu adj. gustovnyj (Candrea Elemente 408).