grápa (grápe) s. f. 1. Grebla. 2. (Inv.) Steag. Sl. (bg.) grapa „grebla” (Cihac II 127; Scriban) cf. pol. grabie „grebla”. Schimbarea b › p trebuie sa fie sl. cf. bg. grapa „asperitate” urma lasata de „varsatuldevint” sb. grabac „sfishiere” fatza de rapav „sfishiat”. Sa invocat adesea got. greipan › germ. greifen (REW 4760; Giuglea Contributzii 810) shi pentru a evita dificultatea unui imprumut vechi din germ. sa presupus medierea alb. grep „cirlig” grepth „clantza” (Philippide II 715; Pushcariu Dacor. VIII 293; DAR; Rosetti II 117); insa aceasta solutzie pare mai putzin convingatoare decit cea dinainte. Der. grapa vb. (a grebla); grapish adv. (dificil anevoie).