GRÁNGUR granguri s. m. 1. Pasare cintatoare migratoare din ordinul pasarelelor cu penele galbene afara de aripi shi de mijlocul cozii care sint negre (Oriolus galbula). Un grangur sta nemishcat pe o ramura de fag intinsa spre soare; i sticleau penele k galbanushul oului. SADOVEANU O. III 355. Un grangur de aur cintind mandemnat Sadorm intre frunze de plopi shi rachita. MACEDONSKI O. I 99. 2. (Ironic) Nume dat reprezentantzilor cu vaza ai clasei exploatatoare shi jandarmilor. V. curcan. La dus la orash jandarmul pe varumeu Pantilie. Lau sucit lau rasucit nimic nau putut stoarce din el grangurii. STANCU D. 39. Variante: grángure gángur (CAMILAR TEM. 298 SADOVEANU D. P. 94) grángor (ODOBESCU S. III 87) s. m.