GORGÁN, gorgane, s. n. Ridicătură de pămînt în formă de căpiță; movilă. Conacul Hagiu... era așezat între salcîmi rari, bătrîni, pe un gorgan revărsat, la marginea pustiei de la Dropii. SADOVEANU, M. C. 20. ♦ Movilă în care se crede că ar fi un mormînt străvechi; tumulus. Gropnițele civilizaților coloniști ai Miletului s-au amestecat mtre gorganele mai vechi ale Sciților. SADOVEANU, O. L. 8. Deodată mi-au apărut în largul pustiei gorganele străvechi, în care cei dintăi rătăcitori ai acestei lumi izolate și-au astrucat osemintele. id. O. A. II 212. – Variantă: curgán (SADOVEANU, N. P. 287) s. n.