GLOÁTA gloate s. f. 1. Multzime gramada de oameni strinshi la un loc. Gloata de tzarani amutzea pe masura ce glasul lui se inasprea shi biciuia. REBREANU R. II 194. Tot vine tot inoata Dar deodata cu ochii vii Sta pe loc sa mi te tzii! Colo zgomotoasa gloata de copii. COSHBUC P. I 225. Abia apuca a se cobori din trasura shi gloata curioshilor incongiura pre postilon. NEGRUZZI S. I 197. Huietul se facuse asha de mare incit socotii k toata circiuma era cuprinsa de gloata. RUSSO O. 149. ◊ (In comparatzii shi metafore) Rominii uzi la piele flaminzi lipsitzi de foc In shantzul lor sub arme stau gloata la un loc. ALECSANDRI P. A. 212. 2. Ceata inarmata. Armata tzarii sta ascunsa in paduri ferinduse da se masura in batalie generala cu gloatele vrajmashilor. BALCESCU O. I 27. ♦ (Invechit) Unitate de ostashi pedeshtri recrutatzi de catre boieri din tzaranime. Pe linga pushti shi curteni voievodul mai are shi contingente auxiliare: unele care se cheama «gloate» adica misheii de rind care vin cu arme primitive shi care se dovedesc infricoshatori cind dushmanul e biruit. SADOVEANU F. J. 738. La trebuintza se facea ridicarea gloatelor dupa cum istoria neo arata in multe cazuri. BALCESCU O. I 117.