GARANTZÍE (< fr. it.) s. f. 1. (Dr.) Mijloc de asigurare a executarii unei obligatzii. ◊ G. reala = afectarea unui lucru (al debitorului sau al altei persoane) pentru garantarea executarii unei obligatzii (ex. ipoteca gaj) care da dreptul creditorului k in caz de neexecutare din partea debitorului sa ceara scoaterea in vanzare silita a lucrului pentru k din pretzul obtzinut sa fie platit. G. bancara = tip de contract economic prin care o banca are obligatzia de a plati o suma convenita in anumite conditzii in cazul in care debitorul unui contract comercial nushi indeplineshte obligatziile contractuale (cautziune bancara) sau daca garantul inregistreaza o pierdere sau nu realizeaza cashtigul estimat. G. contractuala = termen acreditat de Camera Internatzionala de Comertz de la Paris pentru a denumi garantziile acordate de banci societatzi de asigurare etc. in scopul asigurarii unor disponibilitatzi de fonduri pentru un tertz in cazul in care un beneficiar ar avea o revendicare justificata impotriva ordonatorului. 2. Obligatzie in virtutea careia o persoana raspunde de ceva.