fărâmá vb. I. (pop.) 1 tr., refl. (despre obiecte, materiale etc.) A (se) sparge, a (se) sfărâma, a (se) rupe în bucăți. ◊ Expr. (tr.) A-și fărâma capul = a-și bate capul, a se chinui să rezolve o problemă dificilă. (înv.) A-și fărâma trupul = a-și îndoi trupul de la mijloc. (reg.) A-l fărâma la inimă (sau la stomac) (pe cineva) = a avea colici. 2 refl. A se destrăma; a se distruge. Firele albe de nori se fărâmaseră ușoare ca fumul (SAHIA). • prez.ind. fărâm. și (pop.) fărmá vb. I. / fărâmă + -a.