fúște (-e), 1. (Înv.) Bîtă, par, prăjină. – 2. (Înv.) Suliță, lance. – Var. fuștiu. Mr. fuște, megl. fușt. Lat. fustis (Pușcariu 690; Candrea-Dens., 704; DAR), cf. it. fusto, fr. fût. Cf. și fuscel. – Der. fuștaș (var. fustaș), s. m. (sulițaș, soldat de infanterie, înarmat cu spadă și lance, care slujea la Sfat și la Palat; proveneau din anumite locuri obligați să îndeplinească acest serviciu și slujeau timp de o lună).