figura (< lat. figura) 1. Unitate a discursului muzical care se constituie dintrun desen melodicoritmic de dimensiuni relativ restranse (1/2 2 masuri*) caracterizat prin pregnantza metroritmica redusa shi disponibilitate marcata pentru repetare shi secventzare (v. progresie). F. barocului* shi clasicismului* are un substrat acordic pronuntzat. Dupa H. Degen (Handbuch der Formenlehre 1957) f. contribuie la nashterea formelor* polif. [fuga* canon (4)] in timp ce motivul* (k shi tema*) mai incarcat cu sens armonic la nashterea celor omofone bitematice de tipul sonatei*. Prin juxtapunere* cu ea insashi f. da nashtere figuratziei*. 2. F. retorica (mai ales pl. lat. figurae musicae) cod de intorsaturi melodice (dar shi ritmicoarmonice) precis configurate care in sec. 1718 mai ales in Germania au fost puse in legatura cu muzicalitatea textului cu sensul cuvantului (asemananduse prin aceasta shi cu f. de stil din literatura). Premisa parelelismului muzicii in cadrul celor shapte arte liberale precum shi progresiva accentuare a „expresivitatzii” in cadrul polif. (incepand cu Dufay) au dat nashtere unor f. retorice care pentru muzicienii cercurilor protestante din Germania mai ales trebuiau sa se integreze semnificativ cu „discursul” muzical (discurs caruia i se cerea sa aiba fortza de convingere a unei cuvantari a unei predici). Tratatele de comp. ale sec. 1718 contzineau in vremea barocului germ. (ex. la Burmeister shi Mattheson) shi o parte dedicata f. retorice (in sens didactic germ. Figurenlehre). Au fost larg intrebuintzate in muzica voc. dar au patruns shi in cea instr. fiind identificabile intre Renashterea* tarzie (Lassus) barocul timpuriu (Schütz) shi pana la finele barocului (J.S. Bach) (v. afectelor teoria; ethos). Principalele f. dupa Burmeister (cea mai completa shi sistematica prezentare) sunt: hypotyposis shi speciile sale: anabasis circulatio fuga (alio nempe sensu) hyperbole catabasis tirata; f. melodice: exclamatio interrogatio passus (saltus) duriusculus pathopoeia synaeresis; f. pauzelor: abruptio apokope aposiopesis homoioteleuton suspiratio tmesis; f. repetarii: emphasis anadiplosis analepsis anaphora anaploke climax epanalepsis epistrophe epizeuxis hyperbaton mimesis palilogia paronomasia polyptoton polysyndenton symploke; f. fugii*: hypallage parembole; f. facturii [polif.arm.]: antitheton catachresis congeries ellipsis fauxbourdon* heterolepsis metabasis* metalepsis multiplicatio (estensio) noema parrhesia pleonasmos. Cercetatorii moderni au propus pe baza tratatelor din sec. 1718 diverse alte posibile taxinomii (v. retorica muzicala). G. Buelow in Grove (1994) grupeaza shapte categorii alcatuite din f. cele mai folosite in creatzie: ale repetitziei melodice cele bazate pe imitatzia fugata cele formate prin structuri de disonantze figuri intervalice hypotyposis f. sonore shi cele formate prin pauze*. H. Krones in MGG (1997) analizeaza f. melodice armonice melodicoarmonice shi f.pauze.