FIER (FER) (lat. ferrum) s. n. 1. Element chimic (Fe; nr. at. 26 m. at. 55847 p. t. 1.535°C p. f. 3.250°C gr. sp. 786). Metal greu de culoare cenushie (alb lucios in stare pura) maleabil ductil bun conducator de caldura shi de electricitate. Se oxideaza in aer umed cu formare de rugina. In combinatzie functzioneaza in stari de valentza 23 shi mai rar 4 shi 6. Se gaseshte in natura sub forma de oxizi sulfuri shi carbonatzi. Varietatzile tehnice de f. sunt aliaje ale f. in primul rand cu carbonul (fonte shi otzeluri). Industrial se obtzinerea prin reducerea directa sau mai ales indirecta (sub forma de fonta) a unor minereuri de f. (hematit magnetit siderit limonit). Este cunoscut din timpuri stravechi descoperirea sa indeplinind un rol deosebit in dezvoltarea materiala shi culturala a societatzii omeneshti (epoca fierului). ◊ Loc. De fier = tare vanjos neinduplecat; riguros sever. ◊ Aliaj fiercarbon = aliaj tehnic al fierului cu carbonul care mai contzine shi alte elemente ramase in urma elaborarii (Si Mn P shi S in proportzii mici) sau special introduse pentru a imbunatatzi proprietatzile aliajelor (Cr Ni Mo Si etc.). Aliajele care contzin carbon pana la 216% se numesc otzeluri iar cele cu contzinut de carbon de 216667% se numesc fonte. ◊ F. vechi = desheuri shi piese obiecte etc. de otzel sau de fonta scoase din uz shi folosite k materie prima la elaborarea otzelurilor. 2. (De obicei urmat de determinari) Nume dat unor unelte sau ustensile de otzel sau de fonta. ◊ F. de calcat = aparat cu carbuni sau electric folosit in gospodarii croitorii spalatorii etc. pentru netezirea confectziilor de panza shi de stofa. ◊ (Adesea determinat prin „roshu”) Unealta sau bucata de fier (1) inroshit in foc folosit pentru insemnarea vitelor cu marca proprietarului sau pentru arderea ranilor. ◊ Lama sau ascutzish de arma taioasa; p. ext. sabie. ◊ (La pl.) Lantzuri catushe folosite pentru a lega detzinutzii.