fátamáma s. f. Tanara necasatorita cu un copil care shil creshte singura ◊ „Lena Grove fatamama traverseaza cartea cu calmul intemporal al zeitatzilor. Ea pare sa poarte cu sine eternitatea traind intrun prezent continuu.” R.lit. 29 XII 73 p. 15 (din fata + mama; cf. fr. fillemère it. ragazza madre)