fapt s.n. (inv.) 1. Faptura fiintza creatura. 2. Intrebuintzat in descantece cu sensul de „charme” (Papahagi 1925). 3. (mag.) Farmec vraja (pl. fapturi): „So talnit cu fapt de vant / Fapt din camp / Fapt pus / Fapt adus / Fapt suflat / Fapt tzapat / Fapt de moroi / Fapt de stragoi” (Papahagi 1925: 285). Lat. factum „fapt actziune lucrare lucru” (Pushcariu CDDE DA cf. DER; SHaineanu Scriban DEX MDA).