EXPRIMÁRE s. f. (< exprimá < fr. exprimer, lat. exprimere): formulare a unor idei sau sentimente cu ajutorul cuvintelor. ◊ ~ orálă: e. prin viu grai, liberă (v. oralitáte). ◊ ~ scrísă: e. prin semne grafice (v. scríere). ◊ ~ coréctă: e. fără greșeli, conformă cu normele ortoepice, ortografice, de punctuație și gramaticale (v. corectitúdine). ◊ ~ coeréntă: e. închegată, care presupune o succesiune logică a ideilor; e. conformă cu regulile logicii, rațională (v. și coerénță). ◊ ~ lacónică: e. scurtă, concentrată, concisă, lapidară (v. și laconísm). ◊ ~ cláră: e. limpede, deslușită, ușor de înțeles, lămurită. ◊ ~ echivócă: e. neclară, nedeslușită, nelămurită, confuză, ambiguă (v. și echivóc). ◊ ~ prolíxă: e. confuză și complicată, lipsită de coerență, (v. și prolixitáte). ◊ ~ pleonástică: e. cu pleonasme (v.), cu erori determinate de folosirea alăturată a unor cuvinte sau construcții care au același înțeles sau aproape același înțeles. ◊ ~ literáră (îngrijítă): e. care corespunde normelor limbii literare actuale; e. aleasă, corectă și nuanțată, distinsă. ◊ ~ neliteráră (neîngrijítă): e. care nu corespunde normelor limbii literare actuale; e. cu dezacorduri, cu greșeli de pronunțare, ortografice, de punctuație, gramaticale; e. care abuzează de termeni regionali și de argou. ◊ ~ familiáră: e. obișnuită într-un mediu intim, simplă, fără pretenții, folosită de persoane cunoscute și apropiate.