EXORDIU (< lat. exordium inceput) Inceputul unui discurs denumit shi proemium principium iar in franceza prologue. Sinonim cu introducere prefatza la o carte. In exordiu oratorul cauta sa atraga atentzia auditoriului prin enuntzarea in citeva cuvinte a obiectului discursuluitz sau shi urmarind sa cishtige bunavointza celor cel asculta de unde shi denumirea latina de captatio benevolentiae. In exordiu sint cuprinse: exordiul propriuzis propunerea diviziunea prin care se arata punctele cele mai insemnate ale tezei. Scurtimea simplitatea lipsa de afectare precum shi lipsa de disproportzie fatza de celelalte partzi ale discursului constituie principalele cerintze ale exordiului. El poate fi: simplu sau temperat solemn insinuant shi vehement sau ex abrupto. Exordiul simplu este folosit in imprejurari obishnuite cind nu este cazul tratarii unui subiect prea important. Frecvent in elocintza juridica el se caracterizeaza printro sumara shi clara expunere a subiectului pe cita vreme cel solemn folosit de obicei in discursurile funebre se distinge prin gravitatea tonului a elogierii oamenilor de seama. Un exemplu de exordiu solemn il aflam in cuvintul introductiv al lui M. Kogalniceanu la deschiderea cursului de istorie natzionala. Ex. „Dupa privelishtea lumii dupa minunile naturii nimica nu este mai interesant mai maretz mai vrednic de luarea noastra aminte decit Istoria. Istoria domnilor mei dupa zicerea autorilor celor mai vestitzi este adevarata povestire shi infatzishare a intimplarilor neamului omenesc ea este rezultatul virstelor shi a experientzei... Daca istoria indeobshte adica a neamului omenesc este asha de interesanta in rezultatele sale cu cit mai mult trebuie sa ne fie istoria patriei a locului unde am vazut ziua? Inima mi se bate cind aud rostind numele lui Alexandru cel Bun lui SHtefan cel Mare lui Mihai Viteazul; da domnilor mei! SHi nu ma rushinez a va zice k aceshti barbatzi pentru mine sint mai mult decit Alexandru cel Mare decit Anibal decit Cezar; aceshtia sint eroii lumii in loc k cei dintii sint eroii patriei mele...” (M. KOGALNICEANU Cuvint introductiv la cursul de istorie natzionala rostit in 24 noiembrie 1848) Exordiul insinuant consta in a dispune favorabil auditoriul ai indeparta reticentzele a slabi argumentele adversarului. Spre deosebire de exordiul insinuant exordiul ex abrupto folosit in imprejurari in care auditoriul este dornic sal auda pe orator intrind in tema se caracterizeaza printro brusca dezvoltare a subiectului. Ex. clasic il constituie inceputul primei Catilinare de Cicero. „Pina cind in sfirshit vei abuza Catiliria de rabdarea noastra? cita vreme chiar nebunia asta a ta ishi va bate joc de noi? pina unde se va intinde neinfricatatzi indrazneala? Nu teau mishcat oare nici paza de noapte a Palatinului nici strajile orashului nici teama de popor nici adunarea tuturor acestor oameni buni nici acest loc foarte intarit in care se tzine senatul nici chipurile shi privirile acestora?” In elocintza moderna discursurile care necesita un exordiu mai dezvoltat sint discursurile academice shi discursurile funebre. In genul demonstrativ insa el poate lipsi.