EU (I) pron. pers. 1 sg. (II) euri s. n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ tzine locul numelui persoanei care vorbeshte cu functziune de subiect) Eu merg. ◊ (In formule de introducere din actele oficiale) Eu X declar... 2. (La dativ in formele mie imi mi) Poveshtile ispravilor lui inca nu mi lea spus. ◊ (Indica posesiunea) Imi recitesc pagina din urma. ◊ (Intra in compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sarut mana matushii luandumi ziua buna. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici miai fost? 3. (La acuzativ in formele mine ma m) Oamenii ma lauda. ◊ (Intra in compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) Mam trezit tarziu. 4. (Urmat de unul una la diferite cazuri exprima ideea de izolare) Mie unuia numi trebuie. II. S. n. (Fil.) Ceea ce constituie individualitatea personalitatea cuiva; reflectarea propriei existentze de catre conshtiintza individuala a omului. [Pr.: (I) ieu. Var.: (I pop.) io pron. pers. 1 sg.] Lat. ego mihi me.