EREZÍE (< fr. lat.; {s} gr. hairesis „alegere”) s. f. 1. (In gandirea greaca clasica) Aderare la o anumita shcoala filozofica; (in „Noul Testament”) partid grupare spirit sectar (ex. saducheii fariseii) fara angajarea unei atitudini schismatice fatza de structura doctrinara din care face parte; (in gandirea creshtina primara shi mai tarziu) interpretare nepotrivita in opozitzie cu dogma creshtina sau respingerea acesteia (ex. arianismul nestorianismul); eroare teologica. Este diferita de apostazie sho schisma. 2. Mishcare sociala centrifuga in sanul unei comunitatzi religioase. intemeiata pe interpretarea eronata a invatzaturii creshtine traditzionale (ex. bogomilismul husitismul). 3. (Fig.) Gresheala abatere ratacire.